Endoscopia digestivă superioară sau esofago-gastro-duodenoscopia este un procedeu de investigare prin care medicul examinează esofagul, stomacul și duodenul, observând toate detaliile anatomice și eventualele leziuni precum ulcerațiile, inflamațiile, tumorile, infecțiile sau sângerările din aceste zone, detalii care nu pot fi relevate prin radiologie.
Examinarea se realizează cu ajutorul unui endoscop, adică a unui tub flexibil și subțire, prevăzut cu un aparat optic, care este introdus prin cavitatea bucală și împins ușor până ajunge la nivelul esofagului, al stomacului și apoi al duodenului. În timpul endoscopiei, dacă există indicație, se pot preleva țesuturi. Timpul total în care se efectuează o endoscopie este de cca 30 de minute. După terminarea investigației, veți rămâne în salonul de așteptare până la maxim 60 de minute, pentru a fi sub observație medicală.
Înainte de o endoscopie este necesar:
Endoscopia digestivă superioară este necesară pentru că ajută medicul în următoarele situații:
După realizarea endoscopiei este necesar să:
Programări: în zilele lucrătoare între 16.00 - 19.00
Copyright ©2025 | Cabinet Endoscopie - Dr. Cristina Oprea și Dr. Daniel Oprea